Cum poti deveni voluntar al Centrului Medical Dunareana?

Daca doriti sa vă implicati in activitatile Centrului Medical Dunareana, va rugam sa depuneti o Scrisoarea de Intentie la adresa de email: office@qualitycompas.ro in care precizati motivatia, timpul disponibil, experienta in domeniu.

De ce voluntariat?

  • pentru a sustine o cauza de interes;
  • pentru ca va pasa de problemele celor suferinzi;
  • pentru a va simti parte a unei solutii;
  • pentru a face fapte bune;
  • pentru ca apreciati voluntariatul ca fiind o valoare.

La Centrul Medical Dunareana vom aprecia ajutorul tau, pentru ca stim ca porneste din suflet. Prin tot ceea ce vei face, vei imbunatati conditiile celor care au nevoie de ingrijirea paliativa. Te vei simti mai motivat decat in mod obisnuit, datorita faptului ca ajuti la mentinerea unei calitati umane esentiale: demnitatea. Vei obtine in schimb o intelegere mai larga asupra naturii umane si a caritatii, dar si experienta relevanta, implicandu-te in campanii de strangere de fonduri sau participand la activitatile din centrul de spitalizare, la ale departamentelor Administrativ, Strangere de fonduri sau Receptie.

Timpul si resursele pe care le oferi voluntar, sacrificand cat de putin din alte activitati personale, conteaza enorm pentru cei care au nevoie de o mana de ajutor.


 

Centrul de Spitalizare  

In centrul de spitalizare poti ajuta la servirea mesei pacientilor, ii poti ajuta sa se deplaseze pe cei cu probleme motorii, vei putea sta in compania lor, vei lua parte alaturi de ei la diverse jocuri, le vei citi din ziare, carti sau reviste.

Departamentul pentru Strangere de Fonduri 

Te mai poti implica si in confectionarea diferitelor obiecte decorative ce urmeaza sa fie expuse in cadrul evenimentelor, in distribuirea materialelor informative sau in alte activitati complementare.

Departamentul Administrativ

Daca vrei sa ai de-a face cu departamentul administrativ atunci trebuie sa stii ca te vei apuca de sortarea donatiilor, de operare pe computer si tehnoredactare, realizarea de copii xerox, lucrari de intretinere a cladirii,sau chiar gradinarit ori curatatul zapezii.

Receptia 

Avem nevoie de tine si atunci cand angajatii de la receptie sunt indisponibili. Te vei ocupa de preluarea si predarea corespondentei si a mesajelor pentru personal, vei primi si ghida vizitatorii sau vei prelua medicamente si materiale returante de catre familiile pacientilor.